Contestarea deciziei de concediere, decaderea si posibilitatea intreruperii termenului

Solutia prevazuta de dispozitiile art.2539 al.2 Cod Civil referitoare la intreruperea termenului de prescriptie se aplica si termenelor de decadere (cum este cel prevazut de art.211al.1 lit. a legea 62/2011), asa cum rezulta din dispozitiile art.2548 al.3 Cod Civil, cu adaptarile necesare la institutia juridica asupra careia isi extinde aplicarea.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 14766/63/2013, reclamanta P. C. a chemat in judecata parata S.C. P. T. CRAIOVA S.R.L. solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna anularea deciziei nr. 173/2013 emisa de intimata, reincadrarea contestatoarei pe postul avut anterior concedierii si obligarea acesteia la achitarea unei despagubiri egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate la zi la data platii efective si achitarea celorlalte drepturi cuvenite pana la reintegrarea in munca.

Prin sentinta civila nr. 1467 din 18 martie 2014 pronuntata de Tribunalul Dolj, s-a admis exceptia tardivitatii si, in consecinta, s-a respins contestatia privind pe contestatoarea P. C., in contradictoriu cu intimatul S.C. P. T.CRAIOVA S.R.L., ca tardiv formulata.

Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul Dolj a constatat si retinut urmatoarele aspecte:

Obiectul prezentei cauze il constituie pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna anularea deciziei nr. 173/2013 emisa de intimata, reincadrarea contestatoarei pe postul avut anterior concedierii si obligarea acesteia la achitarea unei despagubiri egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate la zi la data platii efective si achitarea celorlalte drepturi cuvenite pana la reintegrarea in munca.

Decizia contestata a fost primita de catre contestatoare la data de 19.04.2013, semnand de primire, dupa cum rezulta din mentiunile efectuate pe aceasta.

Potrivit art. 211 alin 1 lit. a Legea nr. 62/2011 "Cererile pot fi formulate de cei ale caror drepturi au fost incalcate dupa cum urmeaza:a)masurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau incetare a contractului individual de munca, inclusiv angajamentele de plata a unor sume de bani, pot fi contestate in termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunostinta de masura dispusa".

In speta, actiunea ce formeaza obiectul prezentei cauze a fost depusa la data de 29.10.2013, cu depasirea termenului prevazut de dispozitiile legale mentionate anterior.

Contestatoarea a invocat intreruperea prescriptiei conform art. 2539 Noul Cod civil, avand in vedere ca a mai formulat o cerere de chemare in judecata cu acelasi obiect ce a format obiectul dosarului nr. 9020/63/2013 .

Observand dosarul nr. 9020/63/2013, instanta a constatat ca la data de 09.05.2013 contestatoarea a mai a formulat o cerere avand acelasi obiect ca cea din prezenta cauza, cerere ce a fost anulata prin incheierea din 25.09.2013, motivat de faptul ca reclamanta nu s-a conformat dispozitiilor instantei privind complinirea lipsurilor, respectiv: sa precizeze domiciliul reclamantei, sediul profesional al avocatului, dovezile pe care se sprijina fiecare capat de cerere, cu aplicarea dispozitiilor art. 150 NCPC pentru inscrisuri.

Potrivit art. 2500 Noul Cod civil "Dreptul material la actiune, denumit in continuare drept la actiune, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.

In sensul prezentului titlu, prin drept la actiune se intelege dreptul de a constrange o persoana, cu ajutorul fortei publice, sa execute o anumita prestatie, sa respecte o anumita situatie juridica sau sa suporte orice alta sanctiune civila, dupa caz".

Raportat la aceste dispozitii legale, precum si la dispozitiile din Titlul I intitulat " Prescriptia extinctiva " Noul Cod civil, instanta a constatat ca termenul de 45 zile prevazut de Legea nr. 62/2011, nu este un termen de prescriptie susceptibil de intrerupere conform art. 2539 Noul Cod civil, ci are natura juridica a unui termen de decadere in sensul art. 2545 Noul Cod civil, dat fiind ca neexercitarea dreptului subiectiv inauntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, stinge insusi dreptul subiectiv.

Prin urmare, potrivit art. 2548 alin 1 NCPC, nu este supus suspendarii si intreruperii, daca prin lege nu se dispune altfel.

In speta, termenul de 45 zile pentru contestarea unei decizii de concediere este prevazut de lege, are caracter imperativ, nefiind astfel susceptibil de intrerupere.

Desi contestatorul invoca aplicarea dispozitiilor art. 2539 alin1, 2 Cod civil privind intreruperea prescriptiei, instanta a apreciat ca aceste dispozitii nu sunt aplicabile in speta, intrucat daca s-ar aplica termenul de 6 luni prev. de alin 2 in vederea formularii noii cereri de chemare in judecata s-ar incalca dispozitiile imperative ale art. 211 alin 1 lit. a din Legea nr. 62/2011 privind termenul de 45 zile pentru formularea contestatiei impotriva unei decizii de concediere.

Fata de cele expuse mai sus, in baza art. 211 alin 1 lit. a din Legea nr. 62/2011, instanta a admis exceptia tardivitatii formularii contestatiei si a respins contestatia ca tardiv formulata.

Impotriva sentintei 1467 din 18 martie 2014 a declarat apel contestatoarea P.C., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin motivele de apel s-au criticat urmatoarele:

Potrivit art. 2359 cod civil prescriptia nu este intrerupta daca cel care a facut cererea de chemare in judecata sau de arbitrare ori de interventie in procedura insolentei sau a urmaririi silite a renuntat la ea, nici daca cererea a fost respinsa, anulata ori s-a perimat printr- o hotarare ramasa definitiva. Cu toate acestea, daca reclamantul, in termen de 6 luni de la data cand hotararea de respingere sau de anulare a ramas definitiva, introduce o noua cerere, prescriptia este considerata intrerupta prin cererea de chemare in judecata sau de arbitrare precedenta, cu conditia insa ca noua cerere sa fie admisa.

In speta legiuitorul a dorit sa confere o a doua sansa creditorului pentru realizarea dreptului sau. Ratiunea nu poate fi decat aceea ca, in realitate, reclamantul creditor nu a ramas in pasivitate, ci a introdus o actiune, dar din diferite motive, aceasta i-a fost respinsa. Tocmai pentru ca nu a ramas in pasivitate, sanctiunea prescriptiei dreptului material la actiune pentru creditorul lipsit de diligenta nu-si mai atinge scopul.

In cazul in care cererea de chemare in judecata este anulata pentru lipsa de forma conform art. 200 alin 2 Cod procedura civila actual, cursul prescriptiei se intrerupe in conformitate cu art. 2539 alin.(1) Noul Cod civil. Avantajul aplicarii primei dispozitii consta in faptul ca incepe sa curga o prescriptie de aceeasi natura, respectiv prescriptia dreptului

material la actiune, care trebuie insa coroborate cu dispozitiile 2539 alin.(2) teza finala Noul Cod civil.

In consecinta cererea de chemare in judecata a fost introdusa cu respectarea termenelor procedurale prevazute de art. 2539 cod civil nou si art. 268 Codul Muncii.

Fata de toate aceste aspecte s-a solicitat respingerea exceptiei de tardivitate.

Pe fondul cauzei s-a solicitat admiterea apelului cu consecinta admiterii contestatiei asa cum a fost formulata.

S-a aratat ca, asa cum a precizat si in actiunea introductiva, contestatoarea, a fost angajata a intimatei inca din anul 1994, avand meseria de muncitor necalificat - maturator, fara a indeplini si activitati legate de gestiune cum precizeaza parata in intampinare. Pana la data desfacerii CIM nu a avut nici o abatere in legatura cu munca.

S-a mai precizat de catre contestatoare ca, a invocat nulitatea absoluta a deciziei de concediere ca si aparare de fond, in acest sens a aratat urmatoarele:

Decizia de desfacere a CIM este lovita de nulitate intrucat au fost incalcate prevederile art. 63 (2) din Codul muncii potrivit caruia „ Concedierea salariatului pentru motivul prevazut la art. 61 lit. d) poate fi dispusa numai dupa evaluarea prealabila a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau, in lipsa acestuia, prin regulamentul intern."

Prin decizia emisa intimata nu a facut vorbire despre urmarea acestei proceduri prealabile desfacerii CIM si in consecinta a solicitat sa se constatate nulitatea absoluta a deciziei nr. 173/18.04.2013 emisa de S.C. P. T. CRAIOVA SRL si in consecinta sa se dispuna conf. art. 80(1) si (2) reincadrarea contestatoarei in postul avut anterior concedierii si achitarea unei despagubiri egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate la zi la data platii efective si achitarea celorlalte drepturi cuvenite pana la reintegrarea in munca.

Desfacerea CIM pentru motive care tin de persoana salariatului, argumentat de intimata in sensul ca nu indeplineste conditiile minime de studii necesare ocuparii postului de muncitor necalificat - maturator - nu este un argument real si serios. In nici un caz pentru acest argument nu se aplica solutia juridica a desfacerii CIM pentru necorespundere profesionala.

Conditia invocata de intimata a fost apreciata ca indeplinita la momentul incheierii CIM, data la care angajatorul avea cunostinta despre nivelul studiilor salariatei concediate. Ca atare CIM - ul a fost incheiat cu acordul partilor.

S-a mai mentionat ca, la incheierea CIM si nici pe parcursul derularii acestuia (peste 20 ani) nu s-a pus in discutie niciodata nivelul studiilor pentru aceasta meserie, fapt pe care de altfel nu il impune nici o lege. Acest fapt nu a reprezentat niciodata un criteriu la angajare si ca atare masura desfacerii CIM este nejustificata. Este stiut faptul ca incadrarea in aceasta meserie, se facea cel mult printr-o proba practica.

Necorespunderea profesionala prevazuta la art. 61 lit. d din Codul muncii este o sanctiune pentru necunoasterea sau stapanirea insuficienta a regulilor, tehnicilor specifice meseriei desfasurata de catre salariat. In cauza, intimata nu a mentionat nimic legat de acest aspect.

Intimata nu a facut nici un fel de aprecieri in decizia de desfacere a CIM in sensul ca salariata contestatoare a obtinut performante profesionale mai scazute decat cele pe care, in mod rezonabil, angajatorul este indreptatit a le astepta de la salariata sau alte fapte care sa evidentieze carente profesionale sau dovezi de neindeplinire accidentala culpabila a obligatiilor de serviciu sau dezinteres fata de indeplinirea sarcinilor de serviciu.

A mai aratat ca, este de notorietate ca meseria in discutie - maturator - presupune sarcini simple si de rutina care necesita folosirea de unelte manuale si depunerea unui efort fizic considerabil, care nu impune efectuarea de studii indelungate. Mai mult, Ordinul MMFPS 1832/2011 nu precizeaza in mod explicit nivelul de studii. Nu a existat si nu exista incompatibilitate intre nivelul studiilor si activitatea pe care o desfasoara contestatoarea. Exigentele angajatorului in privinta acestei meserii la acest moment, apreciaza contestatoarea, sunt nejustificate.

Angajatorul trebuie sa probeze aceste carente profesionale. Pentru a considera ca nu este corespunzator, ca nu isi indeplineste sarcinile de serviciu, trebuie sa se faca dovada ca este urmare a activitatii sale.

S-a mai precizat ca, in cazul contestatoarei, angajatorul contesta ca nu corespunde din punct de vedere al studiilor (cel mult se putea solicita constatarea nulitatii Contractului Individual de Munca). Niciodata angajatorul nu a pus in vedere perfectionarea profesionala.

In ceea ce priveste evaluarea din actele depuse si intampinare rezulta, ca aceasta s-a facut pentru alta perioada si nu pentru situatia de fata. Din punct de vedere al angajatorului evaluarea nu are relevanta intrucat a fost o evaluare in ansamblu, neputandu-se sesiza asupra studiilor absolvite. Conform art. 63 alin. 2 Codul muncii, unitatea trebuie sa evalueze in prealabil salariatul conform unei proceduri, rezultatul evaluarii fiind esential pentru edificarea cauzelor neindeplinirii obligatiilor de serviciu. Este nelegala concedierea pentru necorespundere profesionala in urma unei evaluari in masa a persoanelor avand scopul de a stabili care salariati urmeaza a fi concediati, ca urmare a adoptarii unei noi organigrame reduse ca nr. de posturi .

Examinand sentinta apelata, Curtea apreciaza apelul ca fiind fondat pentru urmatoarele considerente:

Prima instanta in mod gresit a constatat ca dispozitiile art.2539 al 1 si 2 Cod Civil nu sunt aplicabile in cauza avand in vedere ca termenul de 45 de zile pentru formularea contestatiei impotriva unei decizii de concediere prevazut de art.211 al. 1 lit. a legea 62 /2011, are natura juridica a unui termen de decadere in sensul art2545 Cod Civil.

Solutia prevazuta de dispozitiile art. 2539 al 2 Cod civil, invocata in cauza de apelanta contestatoare se aplica si termenelor de decadere, de vreme ce art.2548 al.3 Cod Civil dispune ca „de asemenea, atunci cand realizarea dreptului presupune exercitarea unei actiuni in justitie, termenul este intrerupt pe data introducerii cererii de chemare in judecata, .. ..dispozitiile privitoare la intreruperea prescriptiei fiind aplicabile in mod corespunzator.”

Printre aceste dispozitii referitoare la intreruperea prescriptiei se numara si art.2539 al.2 teza II care prevede ca „ daca reclamantul in termen de 6 luni de la data cand hotararea de respingere sau de anulare a cerii a ramas definitiva, introduce o noua cerere, prescriptia este considerata intrerupta prin cererea de chemare in judecata precedenta, cu conditia insa ca noua cerere sa fie admisa.

Aplicarea corespunzatoare a acestei dispozitii (cu adaptarile necesare la institutia juridica asupra careia isi extinde aplicarea) in cazul termenelor de decadere care sunt adesea scurte, inseamna ca dupa anularea primei cereri reclamantul nu dispune de un termen de 6 luni pentru introducerea noii cereri, daca termenul initial de decadere este de 45 de zile, ci de un nou termen cu aceeasi lungime ca termenul initial.

Solutia prevazuta de dispozitiile art. 2539 al.2 teza II Cod Civil dovedeste preocuparea legiuitorului de a asigura o protectie concreta si efectiva titularului dreptului la actiune, in sensul de a-l scuti de riscul suportarii consecintelor juridice negative ale respingerii cererii pentru motive formale iar nu pentru motive tinand de temeinicia pretentiilor deduse judecatii.

In cauza reclamanta a formulat initial contestatie impotriva deciziei de concediere nr.173/18.04.2013, la data de 9.05.2013, incadrandu-se in termenul de 45 de zile prevazut de legea 62/2011.

Aceasta contestatie a fost anulata, in baza art.200 cod procedura civila, prin incheierea data in camera de consiliu in data de 25.09.2013, definitiva prin incheierea pronuntata la 23.10 2013 cu privire la reexaminare.

Fata de continutul dispozitiilor art.2539 al.2 teza II Cod Civil, Curtea constata ca noua contestatie, ce formeaza obiectul cauzei, formulata la data de 29.10 .2013, a fost introdusa in termen de 45 de zile de la data cand hotararea anterioara de anulare a ramas definitiva.

In aceasta situatie in care noua actiune a fost introdusa inauntrul acestui termen, instanta de judecata va proceda la examinarea cauzei pe fond pentru a fi in masura sa constate daca termenul a fost sau nu intrerupt, intrucat intreruperea opereaza cu conditia ca noua cerere sa fie admisa.

Examinand fondul cauzei, Curtea constata:

Potrivit art.2 din decizia 173/18.04.2013, motivul care a stat la baza concedierii il constituie neindeplinirea de catre salariata a conditiilor minime de studii necesare ocuparii postului de muncitor necalificat intrucat aceasta a absolvit patru clase iar conditiile minime necesare sunt studii generale.

Potrivit art.1 din aceeasi decizie, contractul individual de munca al contestatoarei a incetat in baza art.61 lit.d legea 53/2003 - Codul Muncii.

Conform art.61 lit. d Codul Muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului in cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de munca in care este incadrat.

In cadrul conflictului de munca angajatorului ii revine sarcina sa dovedeasca in ce consta necorespunderea celui in cauza

Potrivit art.63 al.2 Codul Muncii, concedierea salariatului pentru motivul prevazut la art.61 lit. d poate fi dispusa numai dupa evaluarea prealabila a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilita prin contractul colectiv de munca aplicabil sau in lipsa acestuia, prin regulament intern.

Desi prin intampinarea depusa in fata instantei de fond, intimata sustine ca evaluarea salariatei a fost efectuata, acest aspect nu a fost dovedit.

De altfel din cuprinsul deciziei contestate rezulta in mod evident ca angajatorul nu a avut in vedere la concediere criteriul evaluarii, motivul expres mentionat fiind acela al neindeplinirii conditiilor minime de studii.

Intrucat evaluarea prealabila a salariatului este obligatorie in cazul in care salariatul urmeaza a fi concediat pentru necorespundere profesionala, neefectuarea acestei evaluari, cum este cazul in speta, atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere.

In urma acestei examinari, Curtea apreciind ca pretentiile reclamantei sunt fondate, constata ca termenul de 45 de zile dat de lege pentru contestarea deciziei de concediere a fost intrerupt prin cererea de chemare in judecata precedenta, astfel ca exceptia tardivitatii invocata de intimata este neintemeiata.

Fata de aceste considerente, constatand ca in mod gresit prima instanta a solutionat procesul fara a intra in judecata fondului, in baza art.480 al.3 cod procedura civila Curtea urmeaza sa admita apelul, sa anuleze sentinta atacata si rejudecand va respinge exceptia tardivitatii formularii contestatiei, va admite contestatia si va anula decizia de concediere 173/18.04.2013 emisa de intimata, pentru motivele expuse anterior.

In baza art.80 al. 1 si 2 Codul Muncii, instanta va dispune reintegrarea contestatoarei pe postul detinut anterior si va obliga intimata la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata.

(Decizia 3296/16.09.2014 - Sectia I civila, rezumat judecator Laloianu Lucia Mariana)