Complicitate la evaziune fiscala si complicitate la infractiunea prevazuta de art. 6 din Legea nr. 241/2005

Revizuirea este un remediu procesual menit sa inlature erorile de fapt pe care le contin hotararile judecatoresti si pot fi supuse revizuirii doar hotararile prin care s-a rezolvat fondul cauzei, instanta solutionand atat actiunea penala - pronuntand o hotarare de condamnare, de achitare sau de incetare a procesului penal - cat si actiunea civila alaturata raportului juridic de drept penal.

Admisibilitatea in principiu a cererii de revizuire impune constatarea incidentei cel putin a unuia dintre cazurile prev. de art. 453 alin. 1 Cod procedura penala, dar si a celorlalte conditii impuse de art. 459 alin. 3 Cod procedura penala.

Urmare admiterii in principiu a cererii de revizuire se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante. Rejudecarea cauzei trebuie efectuata de prima instanta, intrucat dispozitiile art. 461 alin.

1 C. pr. pen. prevad ca dupa admiterea in principiu a cererii de revizuire rejudecarea cauzei se face potrivit regulilor privind judecarea in prima instanta. In fata primei instante nu a existat o rejudecare a cauzei, asa incat procedura judiciara trebuie reluata tot in fata primei instante. Instanta de apel nu ar putea substitui integral faza de judecata care ar fi trebuit sa aiba loc in prima instanta, deoarece o astfel de solutie ar determina eliminarea artificiala a unui grad de jurisdictie, in defavoarea intereselor procesuale ale partilor, pentru care legislatia procesuala prevede parcurgerea a doua grade de jurisdictie in acest caz.

Rejudecarea cauzei se va realiza numai cu privire la infractiunea prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 241/2005 (atat latura penala, cat si latura civila), intrucat cazul de revizuire ce a determinat admiterea in principiu este in legatura doar cu aceasta infractiune, asa incat cauza nu se va rejudeca si pentru restul infractiunilor retinute in sarcina revizuientilor.

Art. 453 alin. 1 Cod procedura penala Art. 459 alin. 3 Cod procedura penala Art. 461 alin. 1 C. pr. penala Decizia ICCJ nr. 17/2005 - RIL Decizia Curtii Constitutionale nr. 363/2015 Hotararea CEDO din 22 iunie 2000 - Cauza Coeme si altii c. Belgiei

Prin sentinta penala nr. 263/22.07.2015 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosarul penal nr. 3854/118/2015 s-au hotarat urmatoarele:

In baza art.459 alin.5 C.p.p.:

Respinge, ca inadmisibile, cererile de revizuire a s.p. nr.214/15.05.2012 pronuntata de catre Tribunalului Constanta in dosarul nr.9675/118/2011, formulate de catre revizuientii- condamnati [...] - ... si [...] - ...

In baza art.275 alin.2 C.p.p.:

Obliga pe fiecare revizuient-condamnat la plata sumei de 100 lei, reprezentand cheltuieli judiciare avansate de catre stat.

Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut ca prin d.p. nr. 206/1.04.2015 a Curtii de Apel Constanta pronuntata in dosarul nr.1147/36/2014, decizie care a modificat s.p. nr. 214/15.05.2012 a Tribunalului Constanta pronuntata in dosarul nr.9675/118/2011, s-a dispus:

„In baza art.26 din Codul penal 1968, raportat la art.6 din Legea 241/2005, condamna pe inculpatul [...1 la pedeapsa de 2 ani inchisoare.

In baza art.26 din Codul penal 1968, raportat la art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.5 Cod penal, condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 4 ani inchisoare si 3 ani

interzicerea drepturilor prevazute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, lit.b, lit.c (dreptul de a fi administrator sau asociat in cadrul unei societati comerciale).

In baza art.26 din Codul penal 1968, raportat la art.9 alin.1 lit.f din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.5 Cod penal, condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 4 ani inchisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, lit.b, lit.c (dreptul de a fi administrator sau asociat in cadrul unei societati comerciale).

In baza 26 din Codul penal 1968, raportat la art.272 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare.

In baza art.26 din Codul penal 1968, raportat la art.280

¹

din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art.5 Cod penal, condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 2 ani si 6 luni inchisoare.

In baza art.33 lit.a, art.34 alin.1 lit.b si art.35 alin.3 din Codul penal 1968, cu aplicarea art.10 din Legea nr.187/2012, aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani inchisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, lit.b, lit.c (dreptul de a fi administrator sau asociat in cadrul unei societati comerciale) din Codul penal 1968, dupa executarea pedepsei inchisorii.

In baza art.60 Cod penal, pedeapsa aplicata inculpatului se executa in regim privativ de libertate.

In baza art.26 din Codul penal 1968, raportat la art.6 din Legea 241/2005, condamna pe inculpatul L.l la pedeapsa de 2 ani si 4 luni inchisoare.

In baza art.26 din Codul penal 1968, raportat la art.9 alin.1 lit.b si alin.2 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.5 Cod penal, condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 4 ani si 6 luni inchisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, lit.b, lit.c (dreptul de a fi administrator sau asociat in cadrul unei societati comerciale).

In baza art.26 din Codul penal 1968, raportat la art.9 alin.1 lit.f si alin.2 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.5 Cod penal, condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 4 ani si 6 luni inchisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, lit.b, lit.c (dreptul de a fi administrator sau asociat in cadrul unei societati comerciale).

In baza 26 din Codul penal 1968, raportat la art.272 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare.

In baza art.26 din Codul penal 1968, raportat la art.280

¹

din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art.5 Cod penal, condamna pe acelasi inculpat la pedeapsa de 2 ani si 6 luni inchisoare.

In baza art.33 lit.a, art.34 alin.1 lit.b si art.35 alin.3 din Codul penal 1968, cu aplicarea art.10 din Legea nr.187/2012, aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani si 6 luni inchisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, lit.b, lit.c (dreptul de a fi administrator sau asociat in cadrul unei societati comerciale) din Codul penal 1968, dupa executarea pedepsei inchisorii.

In baza art.60 Cod penal, pedeapsa aplicata inculpatului se executa in regim privativ de libertate.

In baza art.71 din Codul penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal si art.12 din Legea nr.87/2012, Curtea va interzice inculpatilor [...], [...], [...], [...], [...] si [...] exercitiul drepturilor prevazute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua, lit.b, lit.c (dreptul de a fi administrator sau asociat in cadrul unei societati comerciale) Cod penal din 1968 din momentul ramanerii definitive a hotararii de condamnare si pana cand pedeapsa inchisorii va fi executata sau considerata ca executata.”

Instanta de apel a mentinut dispozitiile sentintei primei instante privind obligarea inculpatilor la plata despagubirilor civile catre statul roman.

Cererile de revizuire au fost intemeiate in drept de catre condamnati pe dispozitiile art.453 alin.1 lit.a C.p.p..

Motivele de revizuire indicate de catre condamnati in cererile formulate sunt urmatoarele:

1. aprecierea exagerata a instantei in ceea ce priveste prejudiciul;
2. neinformarea inculpatilor cu privire la posibilitatea de a acoperi integral prejudiciul in faza de apel, pentru a beneficia de disp. art.10 din Legea nr.241/2005;
3. nestabilirea cu certitudine a prejudiciului;
4. Curtea de Apel Constanta nu a dat eficienta criteriilor de individualizare a pedepsei prevazute de art.74,75 si 76 C.p.;
5. lipsa formei de vinovatie cerute de lege - intentia directa, fara insa ca revizuientul sa indice fapte sau imprejurari noi din care s-ar putea aprecia netemeinicia hotararii de condamnare;
6. hotararea s-a intemeiat pe o prevedere legala ce a fost declarata neconstitutionala - art.6 din Legea nr.241/2005.

Instanta subliniaza ca, in procedura revizuirii, nu pot fi aduse critici hotararii de condamnare, neputandu-se invoca lipsa apararii, lipsa probelor ori gresita interpretare a acestora, intrucat nu este permisa nicio ingerinta in autoritatea de lucru judecat, cu exceptia situatiilor expres si limitativ prevazute de lege.

Ori, pentru a fi incident cazul de revizuire prevazut de art.453 alin.1 lit.a C.p.p., este necesar sa existe fapte ori imprejurari cu caracter de noutate, „ce
nu au fost cunoscute la solutionarea cauzei".
Totodata, este necesar ca aceste fapte si imprejurari sa fie relevante pentru a dovedi netemeinicia hotararii pronuntate in cauza.

Primele patru motive de revizuire invocate in cererile formulate (aprecierea exagerata a instantei in ceea ce priveste prejudiciul, neinformarea inculpatilor cu privire la posibilitatea de a acoperi integral prejudiciul in faza de apel, pentru a beneficia de disp. art.10 din Legea nr.241/2005, nestabilirea cu certitudine a prejudiciului, Curtea de Apel Constanta nu a dat eficienta criteriilor de individualizare a pedepsei prevazute de art.74,75 si 76 C.p.) nu pot fi incadrate in cazul de revizuire prevazut de art.453 alin.1 lit.a C.p.p., constituind critici ale hotararii de condamnare, care puteau fi valorificate numai in calea ordinara de atac.

Cat priveste al cincilea motiv de revizuire (lipsa formei de vinovatie cerute de lege - intentia directa), instanta constata ca revizuientul nu a indicat vreo fapta ori vreo imprejurare noua, relevanta, care sa conduca la concluzia ca hotararea de condamnare este netemeinica din perspectiva retinerii vinovatiei inculpatilor.

In ceea ce priveste ultimul caz de revizuire, invocat in cererea sa de catre condamnatul [...] (hotararea s-a intemeiat pe o prevedere legala ce a fost declarata neconstitutionala - art.6 din Legea nr.241/2005), instanta considera ca, in cazul de fata, acesta nu atrage incidenta dispozitiilor art.453 alin.1 lit.f C.p.p. si nu poate conduce la admiterea cererii de revizuire intrucat, nu se poate sustine ca hotararea de condamnare a revizuientului s-ar fi intemeiat, intr-un mod determinant, pe prevederea legala declarata neconstitutionala.

Revizuientul a fost condamnat pentru o pluralitate de fapte penale aflate in concurs real, pedeapsa cea mai grea fiind stabilita pentru infractiuni prevazute de art.9 din Legea nr.241 /2005.

Nici in ceea ce priveste pedeapsa rezultanta, condamnarea dispusa in baza art.6 din Legea nr.241/2005 nu a fost determinanta, intrucat operatiunea de contopire a pedepselor s-a realizat in temeiul dispozitiilor art.33, 34 C.p. din 1969, revizuientului nefiindu-i aplicat vreun spor.

Pe de alta parte, potrivit art.453 alin.1 lit.f C.p.p., declararea neconstitutionala a unei prevederi legale pe care s-a intemeiat hotararea de condamnare, constituie caz de revizuire numai in situatia in care, consecintele incalcarii dispozitiei neconstitutionale se produc in continuare si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii.

Acest remediu a fost instituit de catre legiuitor cu titlu de exceptie pe calea procedurii revizuirii, tocmai datorita faptului ca revizuirea constituie o cale extraordinara de atac, care se desfasoara etapizat, si care poate conduce chiar la suspendarea executarii hotararii de condamnare, situatie in care legiuitorul a permis recurgerea la aceasta procedura numai in cazuri de exceptie, iar in ceea ce priveste prevederile declarate neconstitutionale, numai in situatia in care nu exista un alt remediu procedural.

Instanta constata ca, inlaturarea pedepsei stabilite pentru o fapta care a fost dezincriminata se poate dispune si pe cale unei contestatii la executare, care presupune o procedura simpla si de scurta durata.

In ceea ce priveste obligatiile civile (suma de 53.824 lei si dobanda legala) stabilite prin hotararea de condamnare ca urmare a retinerii incidentei art.6 din Legea nr.241/2005, instanta constata ca revizuientii nu au precizat daca au fost achitate sau nu, tinand cont si de faptul ca, desi au fost obligati in solidar impreuna cu alti inculpati (atat persoane fizice cat si juridice) li s-a retinut o forma de participatie secundara - complicitate - astfel incat nu se poate stabili in prezent daca, sub aspectul laturi civile, consecintele condamnarii pentru aceasta infractiune continua sau nu sa se mai produca.

Impotriva sentintei penale nr. 263/22.07.2015 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosarul penal nr. 3854/118/2015 au declarat apel revizuientii [...] si [...]
, care au sustinut ca in mod gresit a fost respinsa cererea de revizuire, intrucat sunt incidente cazurile prev. de art. 453 alin. 1 lit. a, f Cod procedura penala.

Examinand sentinta penala apelata, prin prisma criticilor formulate si din oficiu, conform art. 420 C. Pr. Pen., Curtea constata ca apelurile formulate de revizuientii [...] si [...] sunt fondate.

Curtea constata ca prin sentinta penala nr. 214/15.05.2012 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosarul nr. 9675/118/2011, astfel cum a fost modificata prin decizia penala nr. 206/P/01.04.2014 pronuntata de Curtea de Apel Constanta in dosarul nr. 1147/36/2012, revizuientii au fost condamnati pentru savarsirea mai multor infractiuni, printre care si infractiuni de complicitate la evaziune fiscala si complicitate la infractiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Curtea retine ca revizuirea este un remediu procesual menit sa inlature erorile de fapt pe care le contin hotararile judecatoresti si pot fi supuse revizuirii doar hotararile prin care s-a rezolvat fondul cauzei, instanta solutionand atat actiunea penala - pronuntand o hotarare de condamnare, de achitare sau de incetare a procesului penal - cat si actiunea civila alaturata raportului juridic de drept penal.

Potrivit art. 453 alin. 1 Cod procedura penala, revizuirea hotararilor judecatoresti definitive, cu privire la latura penala, poate fi ceruta cand:

a) s-au descoperit fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute la solutionarea cauzei si care dovedesc netemeinicia hotararii pronuntate in cauza;

f) hotararea s-a intemeiat pe o prevedere legala ce a fost declarata neconstitutionala dupa ce hotararea a devenit definitiva, in situatia in care consecintele incalcarii dispozitiei constitutionale continua sa se produca si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate

Potrivit art. 459 alin. 3 Cod procedura penala, in etapa verificarii admisibilitatii in principiu instanta examineaza daca:

a) cererea a fost formulata in termen si de o persoana dintre cele prevazute la art. 455;

2. cererea a fost intocmita cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) si (3);
3. au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;
4. faptele si mijloacele de proba in baza carora este formulata cererea nu au fost prezentate intr-o cerere anterioara de revizuire care a fost judecata definitiv;
5. faptele si mijloacele de proba in baza carora este formulata cererea conduc, in mod evident, la stabilirea existentei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;
6. persoana care a formulat cererea s-a conformat cerintelor instantei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Admisibilitatea in principiu a cererii de revizuire impune constatarea incidentei cel putin a unuia dintre cazurile prev. de art. 453 alin. 1 Cod procedura penala, dar si a celorlalte conditii impuse de art. 459 alin. 3 Cod procedura penala

Prima instanta a stabilit intemeiat ca nu este incident cazul prev. de art. 453 alin. 1 lit. a Cod procedura penala, intrucat nu s-au descoperit fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute la solutionarea cauzei, contrar sustinerilor revizuientilor.

Cu referire la cazul prev. de art. 453 alin. 1 lit. a C. pr. pen., prin expresia „fapte sau imprejurari”, in literatura de specialitate, ca si in practica judiciara, s-a considerat ca semnifica probele propriu-zise, adica elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit in calea de atac a revizuirii, respectiv, orice intamplare, situatie, stare care in mod autonom sau in coroborare cu alte probe poate duce la dovedirea netemeiniciei hotararii de achitare, de incetare a procesului penal sau de condamnare.

Faptele si imprejurarile trebuie sa fi fost necunoscute instantei, deci sa fie noi. Este adevarat ca necunoasterea faptelor sau imprejurarilor de catre instanta nu trebuie inteleasa in mod absolut, in sensul ca despre faptele sau imprejurarile respective nu s-a amintit nimic in actele si lucrarile dosarului, ci in sensul ca ele nu au putut fi luate in considerare la solutionarea cauzei din lipsa posibilitatii dovedirii lor. In orice caz, trebuie sa se constate o imposibilitate obiectiva a instantei de a cunoaste respectivele fapte si imprejurari.

Curtea constata insa ca motivele invocate de revizuient nu tind decat la o reapreciere a probatoriului, cu referire la modul de apreciere a prejudiciului cauzat prin faptele inculpatilor, pentru ca in final sa se stabileasca un fapt contrar celui retinut de instanta la pronuntarea solutiei, insa in conditiile in care nu se releva fapte sau imprejurari noi, ci doar se invoca insuficienta analiza a probatoriului de catre judecatorul cauzei, revizuientul tinzand la o noua judecata a cauzei pe calea unei cai extraordinare de atac, pentru a carei exercitare nu sunt insa indeplinite conditiile de admisibilitate.

Curtea mai constata ca prin decizia nr. 17/2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata in recurs in interesul legii, s-a decis cu caracter obligatoriu ca „in cauzele penale avand ca obiect infractiunile de evaziune fiscala prevazute in Legea nr. 241/2005, instanta, solutionand actiunea civila, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru savarsirea acestor infractiuni la plata sumelor reprezentand obligatia fiscala principala datorata si la plata sumelor reprezentand obligatiile fiscale accesorii datorate, in conditiile Codului de procedura fiscala”.

Aceasta decizie prezinta relevanta din perspectiva modului de solutionare a actiunii civile, in cauzele avand ca obiect infractiunile de evaziune fiscala prevazute in Legea nr. 241/2005, dar numai cu privire la chestiunea acordarii obligatiile fiscale accesorii. Dezlegarea problemei de drept nu se circumscrie notiunii de „fapte sau imprejurari”, astfel ca nu poate justifica admiterea in principiu a cererii de revizuire. Revizuientii [...] si [...] au fost obligati prin hotararea de condamnare la plata debitului principal
la care se adauga dobanda legala pana la data efectiva a platii debitului, solutie care este contrara dezlegarii problemei de drept, data prin

decizia nr. 17/2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, insa solutia de obligare la plata
dobanzii legale pana la data efectiva a platii debitului este mai favorabila revizuientilor decat solutia de obligare la plata

obligatiile fiscale accesorii prevazute de Codul de procedura fiscala. Nivelul obligatiile fiscale accesorii prevazute de Codul de procedura fiscala este mai crescut decat cel al dobanzii legale, asa incat nici nu ar fi posibila o modificare a solutiei in propria cale de atac.

Cu privire la cazul prev. de art. 453 alin. 1 lit. f Cod procedura penala, curtea constata ca revizuirea poate fi ceruta atunci cand hotararea s-a intemeiat pe o prevedere legala ce a fost declarata neconstitutionala dupa ce hotararea a devenit definitiva, in situatia in care consecintele incalcarii dispozitiei constitutionale continua sa se produca si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate.

Revizuientii [...] si [...] au fost condamnati pentru savarsirea infractiuni prev. de art. 26 din Codul penal 1968 raportat la art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, art. 26 din Codul penal 1968 raportat la art.9 alin.1 lit.f din Legea nr.241/2005, art. 26 din Codul penal 1968 raportat la art. 272 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, art. 26 din Codul penal 1968 raportat la art. 280

¹

din Legea nr. 31/1990, dar si pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 26 din Codul penal 1968 raportat la art. 6 din Legea nr.241/2005.

Prin decizia nr. 363/2015 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial nr. 495/06.07.2015, a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Mihaela Liliana Chis in Dosarul nr. 1.296/33/2013 al Curtii de Apel Cluj - Sectia penala si de minori si s-a constatat ca dispozitiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale sunt neconstitutionale. In motivarea deciziei se arata ca prevederile art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu respecta exigentele constitutionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu intrunesc conditiile de claritate, precizie, previzibilitate si accesibilitate, fiind contrare dispozitiilor art. 1 alin. (5) din Constitutie.

Art.147 alin. 1 din Constitutie stabileste, in privinta legilor si ordonantelor in vigoare, constatate ca fiind neconstitutionale, ca acestea „isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept”. Aceasta prevedere constitutionala este reluata, la nivel legal, prin art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992.

In acest caz, astfel cum rezulta din dispozitiile constitutionale cuprinse in art. 147 alin. 1, norma juridica este suspendata de drept si, in final, in lipsa interventiei legiuitorului originar sau delegat, isi inceteaza efectele si dispare din fondul activ al legislatiei, din dreptul pozitiv.

Se constata ca in prezent, urmare expirarii termenului de 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, dispozitiile art. 6 din Legea 241/2005 si-au incetat efectele si nu mai fac parte din dreptul pozitiv.

In art. 1 alin. 1 Cod penal se stipuleaza ca legea penala prevede faptele care constituie infractiuni, iar in art. 2 alin. 1 Cod penal se arata ca legea penala prevede pedepsele aplicabile si masurile educative ce se pot lua fata de persoanele care au savarsit infractiuni, precum si masurile de siguranta ce se pot lua fata de persoanele care au comis fapte prevazute de legea penala.

Aceste dispozitii sunt o transpunere a principiului constitutional prevazut de art. 23 alin. 12 din Constitutie, potrivit caruia „nicio pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii”. De asemenea, in art. 7 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale se prevede ca nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, in momentul savarsirii, nu constituia o infractiune potrivit dreptului national sau international. In acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin Hotararea din 22 iunie 2000, pronuntata in Cauza Coeme si altii impotriva Belgiei arata ca art. 7 din Conventie prevede, printre altele, principiul ca numai legea poate defini o crima si prescrie o pedeapsa (nullum crimen, nulla poena sine lege) si, de asemenea, stabileste principiul ca legea penala nu trebuie sa fie interpretata extensiv in detrimentul acuzatului.

Urmare Deciziei nr. 363/07.05.2015 a Curtii Constitutionale, in prezent dispozitiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 sunt eliminate din dreptul pozitiv, fiind scoase din sfera legislatiei nationale, context in care fapta de a retine si de a nu varsa, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, sumele reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa nu mai este incriminata ca infractiune si nu mai poate constitui temei pentru pronuntarea unei solutii de condamnare si aplicarea unei pedepse.

Prima instanta a retinut ca hotararea de condamnare nu s-a intemeiat, in mod determinant pe prevederea legala declarata neconstitutionala. Aprecierea primei instante denota ca analiza incidentei cazului prev. de art. 453 alin. 1 lit. f C. pr. pen. s-a realizat prin raportare la pedepsele finale aplicate revizuientilor, in conditiile in care pedeapsa cea mai grea a fost aplicata pentru infractiuni prevazute de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Incidenta cazului prev. de art. 453 alin. 1 lit. f C. pr. pen., in ipoteza concursului de infractiuni, trebuie raportata la fiecare dintre infractiunile ce au facut obiectul judecatii, intrucat cazul de revizuire face referire la „hotarare” in ansamblul sau, ceea ce inseamna ca in situatia in care orice dispozitie esentiala din hotarare s-a intemeiat pe prevederea legala declarata neconstitutionala devine incident cazul de revizuire analizat. Chiar daca prevederea legala declarata neconstitutionala a constitut temei pentru pronuntarea unei solutii de condamnare doar pentru una dintre infractiuni, este aplicabil cazul de revizuire, in caz contrar ar fi lipsita de eficienta juridica decizia nr. 363/07.05.2015 a Curtii Constitutionale si s-ar mentine o solutie de condamnare pentru a fapta care nu mai este incriminata ca infractiune.

Trebuie tinut seama si de dispozitiile art. 453 alin. 4 C. pr. pen., in care se arata ca art. 453 alin. 1 lit. f C. pr. pen. constituie caz de revizuire daca a condus la pronuntarea unei hotarari nelegale sau netemeinice. In conditiile in care dispozitiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 au fost declarate neconstitutionale, hotararea de condamnare a revizuientilor pentru savarsirea infractiunii prev de art. 26 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 241/2005 apare ca nelegala, dupa publicarea deciziei nr. 363/07.05.2015 a Curtii Constitutionale, deoarece revizuientii raman condamnati pentru o fapta care nu constituie infractiune.

Curtea mai constata ca se produc in continuare consecintele condamnarii pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 241/2005 si acestea nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate. Imprejurarea ca revizuientii executa pedeapsa cea mai grea, dintre toate pedepsele aplicate, nu inseamna ca nu executa si pedeapsa pentru infractiunea prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 241/2005, intrucat pedeapsa rezultanta executata in cazul pluralitatii de infractiuni exprima regimul sanctionator derivat din pedepsele aplicate pentru toate infractiunile ce compun pluralitatea de infractiuni, iar nu doar pedeapsa cea mai grea.

Consecintele condamnarii trebuie privite si din perspectiva unor efecte juridice viitoare, dat fiind ca in lipsa rejudecarii cauzei se va mentine in continuare condamnarea revizuientilor pentru infractiunea prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 241/2005, care va aparea ca atare in cazierul judiciar si ar putea produce consecinte juridice asupra aplicarii unor institutii juridice de drept penal (cum ar fi recidiva, reabilitarea, amnistia).

Un alt aspect important este acela al modului in care solutia asupra laturii penale s-ar rasfrange asupra modului de solutionare a laturii civile, in conditiile in care revizuientii au fost obligati la plata unor despagubiri civile decurgand din savarsirea infractiunii prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 241/2005. In art. 25 alin. 5 Cod procedura penala se prevede ca, in caz de achitare in baza art.16 lit. b teza I Cod procedura penala, instanta lasa nesolutionata

actiunea civila. O eventuala incidenta a acestui caz de impiedica a exercitarii actiunii penale, prevazut de art. 16 lit. b teza I Cod procedura penala, ar putea influenta solutionarea actiunii civile si obligatiile civile stabilite in sarcina revizuientilor.

In consecinta, curtea constata ca este incident cazul prev. de art. 453 alin. 1 lit. f C. pr. pen. si sunt indeplinite toate cerintele prev. de art. 459 alin. 3 Cod procedura penala pentru admiterea in principiu a cererii de revizuire formulata de revizuientii [...] si [...].

Urmare admiterii in principiu a cererii de revizuire, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante. Rejudecarea cauzei trebuie efectuata de prima instanta, intrucat dispozitiile art. 461 alin. 1 C. pr. pen. prevad ca dupa admiterea in principiu a cererii de revizuire rejudecarea cauzei se face potrivit regulilor privind judecarea in prima instanta. In fata primei instante nu a existat o rejudecare a cauzei, asa incat procedura judiciara trebuie reluata tot in fata primei instante. Instanta de apel nu ar putea substitui integral faza de judecata care ar fi trebuit sa aiba loc in prima instanta, deoarece o astfel de solutie ar determina eliminarea artificiala a unui grad de jurisdictie, in defavoarea intereselor procesuale ale partilor, pentru care legislatia procesuala prevede parcurgerea a doua grade de jurisdictie in acest caz.

Rejudecarea cauzei se va realiza numai cu privire la infractiunea prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 241/2005 (atat latura penala, cat si latura civila ), intrucat cazul de revizuire ce a determinat admiterea in principiu este in legatura doar cu aceasta infractiune, asa incat cauza nu se va rejudeca si pentru restul infractiunilor retinute in sarcina revizuientilor.

Pentru aceste considerente, in baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedura penala curtea va admite apelurile declarate de revizuientii [...] si [...] impotriva sentintei penale nr. 263/22.07.2015 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosarul penal nr. 3854/118/2015.

In baza art. 423 alin. 1 Cod procedura penala se va desfiinta sentinta penala apelata si, rejudecand, in baza art. 459 alin. 4 Cod procedura penala raportat la art. 453 alin. 1 lit. f Cod procedura penala va fi admisa in principiu cererea de revizuire formulata de revizuientii [...] si [...] impotriva sentintei penale nr. 214/15.05.2012 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosarul nr. 9675/118/2011 (definitiva prin decizia penala nr. 206/P/01.04.2014 pronuntata de Curtea de Apel Constanta in dosarul nr. 1147/36/2012) si se va trimite cauza Tribunalului Constanta pentru rejudecarea cauzei cu privire la revizuientii [...] si [...], in ceea ce priveste infractiunea prev. de art.

26 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 241/2005 (latura penala si latura civila ).

Decizia penala nr. 1202/P/07.12.2015 Judecator redactor Marius Damian Mitea