Competenta materiala a instantelor judecatoresti. Conflict de munca in care reclamanti sunt grefieri.

Art. 127 alin. (1) din Codul de procedura civila, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 7/2016 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

 

Index tematic:  Cod procedura civila

 

Legislatie relevanta:

Art. 127 alin. (1) din Codul de procedura civila;

Decizia nr. 7/2016 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

 

Rezumatul problemei de drept:

Prin Decizia nr. 7/2016, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul in interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 127 alin. (1) si (3) din Codul de procedura civila si, in consecinta, a stabilit ca:
Sintagma „instanta la care isi desfasoara activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din Codul de procedura civila trebuie interpretata restrictiv, in sensul ca se refera la situatia in care judecatorul isi desfasoara efectiv activitatea in cadrul instantei competente sa se pronunte asupra cererii de chemare in judecata in prima instanta
.

 

Identificare :

Curtea de Apel Ploiesti , Sectia I Civila

Decizia

nr.1113 din 17 mai 2017

 

Prin Decizia nr. 1113/17.05.2017, Curtea de Apel Ploiesti, a  admis apelul formulat de pârâtul MJ impotriva sentintei civile nr.3064

pronuntata la data de  1 noiembrie 2016, de Tribunalul Prahova, anulând sentinta atacata, cu consecinta admiterii exceptiei necompetentei teritoriale a Tribunalului Prahova, invocata de Ministerul Justitiei si a trimiterii cauzei spre judecare  instantei competente, respectiv Tribunalul Bucuresti.

Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea de Apel a retinut ca Tribunalul Prahova a respins ca neintemeiata exceptia de necompetenta teritoriala de a solutiona in prima instanta cauza, prin incheierea de sedinta din data de 15.03.2016, invocând dispozitiile art.127 C.pr.civ..

Potrivit art. 127 alin. (1) din Codul de procedura civila „
Daca un judecator are calitatea de reclamant intr-o cerere de competenta instantei la care isi desfasoara activitatea, va sesiza una dintre instantele judecatoresti de acelasi grad aflate in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate cu curtea de apel in a carei circumscriptie se afla instanta la care isi desfasoara activitatea
”, iar conform art. 127 al.3 C.pr.civ., aceste dispozitii se aplica in mod corespunzator si grefierilor.

Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 7/2016, a admis recursul in interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 127 alin. (1) si (3) din Codul de procedura civila si, in consecinta, a stabilit ca:
Sintagma „instanta la care isi desfasoara activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din Codul de procedura civila trebuie interpretata restrictiv, in sensul ca se refera la situatia in care judecatorul isi desfasoara efectiv activitatea in cadrul instantei competente sa se pronunte asupra cererii de chemare in judecata in prima instanta
.

Pentru a ajunge la aceasta concluzie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca intentia legiuitorului la edictarea normei este fara echivoc, reiesind din referirea stricta doar la acea instanta la care partea isi desfasoara activitatea ca judecator (
sau dupa caz grefier - nn
) si careia ii revine competenta de solutionare a cauzei.

Conditia-premisa de aplicare a dispozitiilor art. 127 alin. (1) din Codul de procedura civila este aceea ca judecatorul
(sau grefierul - nn)
sa functioneze la instanta competenta sa solutioneze cauza
in prima instanta
, stabilindu-se ca nu este indeplinita conditia daca partea este judecator
(sau grefier - nn)
la o alta instanta decât cea competenta, de acelasi grad, chiar situata in raza aceleiasi curti de apel, aceste dispozitii având in vedere sesizarea primei instante, nu si exercitarea cailor de atac.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca interpretarea extensiva a dispozitiilor art. 127 din Codul de procedura civila contravine redactarii restrictive a textului de lege, intrucât circumstantiaza atât persoanele care intra sub incidenta normei (calitatea de reclamant a judecatorului, procurorului, asistentului judiciar, grefierului), cât si instanta vizata (care nu poate fi decât prima instanta), cu atât mai mult cu cât nu se poate anticipa exercitarea caii de atac in cauza, fiind posibil ca partile sa achieseze la hotarârea pronuntata sau aceasta sa ramâna definitiva prin neexercitarea caii de atac prevazute de lege.

S-a aratat ca daca “pricina ar ajunge in calea de atac pe rolul unui tribunal sau al unei curti de apel la care una dintre parti este judecator,
(sau grefier - nn)
partea interesata este cea care apreciaza daca este necesar sa solicite stramutarea cauzei pentru banuiala legitima. Asadar, in situatia in care reclamantul functioneaza la o instanta superioara, iar calea de atac exercitata urmeaza sa fie solutionata de instanta la care functioneaza, remediul procesual este stramutarea reglementata de art. 140 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila”.

Având in vedere ca potrivit dispozitiilor art. 517 alin. 4 Cod procedura civila aceasta decizie este obligatorie, Curtea de Apel constata ca in mod gresit Tribunalul a dat eficienta unei decizii de speta, careia nu ii este conferita aceeasi forta obligatorie, respectiv decizia nr. 339/29.01.2015 pronuntata de ICCJ in dosarul nr.4781/120/2014.

Aceasta reprezinta doar un exemplu de practica judiciara, fiind emisa anterior deciziei nr. 7/2016, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care, in rezolvarea recursului in interesul legii referitor la aceasta problema de drept a stabilit care este interpretarea corecta.

Curtea de Apel retine ca in conformitate cu dispozitiile art. 107 al. 1 din C. proc. civ.,
competenta teritoriala pentru judecarea cererilor de chemare in judecata apartine instantei in a carei circumscriptie domiciliaza sau isi are sediul pârâtul, daca legea nu prevede altfel
.

Potrivit art. 1 pct. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social conflictele individuale de munca sunt conflictele de munca ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau indeplinirea unor obligatii care decurg din contractele individuale si colective de munca ori din acordurile colective de munca si raporturile de serviciu ale functionarilor publici, precum si din legi sau din alte acte normative, iar conform pct. i al art. 1 pct. 1 lit. p) sunt considerate conflicte individuale de munca
conflictele in legatura cu plata unor despagubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de parti prin neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor stabilite prin contractul individual de munca ori raportul de serviciu
.

Având in vedere obiectul cererii de chemare in judecata, Curtea stabileste ca prezentul litigiu reprezinta un conflict de munca, asa cum de altfel a fost calificat si de instanta de fond.

Ca dispozitie speciala, art. 269 alin. (1) C. muncii, stipuleaza in alin. (1) ca: "
Judecarea conflictelor de munca este de competenta instantelor judecatoresti stabilite potrivit legii
" iar alin. (2) prevede ca "
Cererile referitoare la cauzele prevazute la alin. (1) se adreseaza instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau resedinta
".

Pe de alta parte, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede ca "
Cererile referitoare la solutionarea conflictelor individuale de munca se adreseaza tribunalului in a carei circumscriptie isi are domiciliul sau locul de munca reclamantul
"
.

Or, atât locul de munca cât si domiciliul ales al reclamantilor sunt la Curtea de Apel Bucuresti, cu sediul in Bucuresti, ....

Ca atare, in speta sunt incidente dispozitiile art. 129 al. 2 pct. 3 C.pr.civ. privind necompetenta de ordine publica in cazul incalcarii competentei teritoriale exclusive, respectiv
când procesul este de competenta unei alte instante de acelasi grad si partile nu o pot inlatura,
exceptie ce a fost invocata potrivit art. 130 al. 2 C.pr.civ., de catre  apelanta pârâta in termenul prevazut de lege.

Fata de considerentele mai sus aratate, Curtea de Apel constata ca se confirma sustinerile apelantei in sensul ca in mod gresit instanta de fond a respins exceptia necompetentei teritoriale exclusive si a retinut cauza spre judecare, cu incalcarea dispozitiilor art. 269, 210 din Legea 62/2011 si art. 127 C.pr.civ., motiv pentru care, va face aplicarea dispozitiilor art. 480 al. 4 C.pr.civ., potrivit carora
daca instanta de apel stabileste ca prima instanta a fost necompetenta, iar necompetenta a fost invocata in conditiile legii, va anula hotarârea atacata si va trimite cauza spre judecare instantei competente
...

Ca atare, instanta va admite apelul declarat in cauza, va anula sentinta atacata si ca urmare a admiterii exceptiei necompetentei teritoriale a Tribunalului Prahova, invocata de Ministerul Justitiei, va trimite cauza spre judecare  instantei competente, respectiv Tribunalul Bucuresti.

Având in vedere solutia ce se impune a fi luata cu ocazia analizarii primului motiv de apel, instanta constata ca nu se mai impune analizarea celorlalte motive, ce urmeaza sa fie avute in vedere de catre instanta de fond competenta.

 

Autorul sintezei,

Judecator Mioara Iolanda Grecu