Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ. Act nou. înţelesul noţiunii

 

Cuprins pe materii: Drept Procesual Civil Indice alfabetic: Revizuire.

Temei de drept: art. 509 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ.

Reprezentând o cale de retractare şi nu de „ cenzură judiciară”, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate printr-o decizie definitivă. Potrivit art. 509 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obţinerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti irevocabile şi principiului securităţii raporturilor juridice.

Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, Decizia civilă nr. 905/12.12.2018

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac de retractare a unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia, motiv pentru care constituie un remediu procesual numai în cazurile strict determinate de lege.

Pe această cale este posibil să se revină asupra hotărârii a cărei revizuire se cere, doar în raport cu împrejurări noi, invocate de revizuent. Revizuirea nu implică verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii în raport cu materialul probator existent la data pronunţării hotărârii.

Reprezentând o cale de retractare şi nu de „cenzură judiciară”, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate printr-o decizie definitivă. Potrivit art. 509 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Astfel, pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite revizuirea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

1. partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;
2. înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită;
3. înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii;
4. înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată.

Fiind vorba despre condiţii cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar şi numai a uneia dintre acestea are drept consecinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

În cauză, revizuenta Y. invocă cu titlu de înscrisuri noi: cererea de înscriere la masa credală a „Q.” Credit Management Services, în calitate de mandatara a creditoarei „QZ” SRL, din cuprinsul căreia rezulta ca debitul acumulat de societatea „Z.” S.R.L. datează încă dinainte ca revizuenta să preia mandatul de administrator, mai exact debitul fiind scadent încă din cursul anului 2009; cererea de înscriere la masa credală a Primăriei comunei T. care atestă ca debitele datau încă din 2003, 2006, 2007 si 2009 şi, respectiv, cererea de înscriere la masa credală a D.G.R.F.P. Iaşi de unde rezultă că o mare parte a debitului datează încă de la începutul anului 2010, atunci când revizuenta nu era administrator al SC „Z.” SRL.

Curtea constată că, în speţă, nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate a revizuirii cerute de art. 509 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, dar şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care impune ca desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat să nu poată interveni decât pentru „defecte fundamentale” ale hotărârii, care au devenit cunoscute instanţei numai după terminarea procesului.

Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, astfel cum este garantat la art. 6 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, ale cărei dispoziţii relevante afirmă că statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii juridice, care impune, printre altele, ca - atunci când instanţele pronunţă o hotărâre irevocabilă - decizia acestora să nu fie contestată (hotărârea Brumărescu împotriva României, 28 octombrie 1999).

Acest principiu subliniază faptul că niciuna din părţi nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o reaudiere şi o nouă decizie într-o cauză. Atribuţia de revizuire a instanţelor superioare ar trebui exercitată pentru corectarea erorilor judiciare, neîndeplinirea justiţiei şi nu pentru substituirea unei revizuirii.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut în mod constant că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un „defect fundamental”, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, în situaţia în care el este/devine cunoscut în cursul procesului, atunci părţile au la îndemână căile ordinare de atac (cauza Popescu Stanca contra României).

Curtea reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire.

În acest sens instanţa are în vedere că, prin cererea de învestire a instanţei, revizuenta menţionează că, la data de 07 august 2018, s-a prezentat, prin apărător ales, la arhiva Curţii de

Apel Iaşi şi a solicitat studierea dosarului de insolvenţă înregistrat cu nr. ZX/99/2013, care vizează insolvenţa debitoarei „Z.” SRL.

În urma analizării înscrisurile din acel dosar, la care pretinde că nu a avut acces până la acel moment, a constatat că debitele societăţii debitoare „Z.” S.R.L. au fost acumulate anterior momentului la care ea a devenit administratorul statutar al acesteia, respectiv în perioada 20032009.

Revizuenta Y. arată că a avut calitatea de administrator al societăţii debitoare doar în perioada 20 mai 2010 -13 august 2012, perioadă în care S.C. „Z.” S.R.L. nu a avut activitate, însă toate documentele contabile au fost depuse la organul fiscal.

Curtea reţine că nu este îndeplinită condiţia ca partea interesată să se bazeze pe un înscris probator, un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată.

În acest sens, instanţa de control are în vedere că înscrisurile la care face referire revizuenta nu constituie înscrisuri noi doveditoare, din moment ce toate aceste înscrisuri au existat pe toata durata derulării procedurii insolvenţei debitoarei.

Din momentul în care a fost chemată în judecată în acţiunea în răspundere întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, revizuenta putea formula solicitare de eliberare înscrisuri din dosarul de insolvenţă al societăţii debitoare „Z.” S.R.L., al cărei administrator a fost.

Nici condiţia ca înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, nu este îndeplinită în cauză.

Chiar revizuenta arată, în cuprinsul actului de sesizare a instanţei, că a preluat administrarea societăţii debitoare pentru o perioadă de aproximativ doi ani, timp în care, deşi societatea nu a avut activitate, a încercat să o redreseze, fără a reuşi să reducă debitele la un nivel la care aceasta să funcţioneze normal.

În consecinţă, aceasta avea cunoştinţă de situaţia dificilă a societăţii.

În faţa primei instanţe şi a instanţei de apel, revizuenta Y. putea să-şi formuleze propriile apărări cu privire la instalarea insolvenţei în perioada în care administrarea societăţii a aparţinut celuilalt administrator, iar nu în intervalul de timp cât administrat ea societatea şi să producă dovezi în acest sens, care să conducă la înlăturarea prezumţiei de solidaritate instituită de lege.

Prin prezenta cale de atac de retractare, revizuenta Y. intenţionează să obţină o readministrare a probatoriilor pe care a omis să le solicite în faţa instanţei învestită cu soluţionarea acţiunii în răspundere întemeiate pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Niciun moment nu s-a invocat vreo încălcare a dreptului la apărare în ceea ce o priveşte pe revizuentă, în faţa instanţei învestite cu acţiunea în răspundere.

Rezultă cu evidenţă că, abia după pronunţarea decizie nr. 451 din 08.06.2018 a Curţii de Apel Iaşi, prin care a fost dispusă antrenarea răspunderii solidare a administratorilor debitoarei, revizuenta Y. a început să facă demersuri pentru răsturnarea prezumţiei de solidaritate instituită de lege.

De altfel, instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obţinerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti irevocabile şi principiului securităţii raporturilor juridice (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008).

Faţă de considerentele anterior expuse, Curtea, în temeiul art. 513 Cod de procedură civilă, respinge ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 451/2018 din 08 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă formulată de revizuenta Y.