Casatoria Efectele casatoriei

I. Raporturile patrimoniale dintre soţi pot fi clasificate în:

A) obligaţia de sprijin material reciproc între soţi.

1) Obligaţia de a suporta cheltuielile căsătoriei  

2) Obligaţia de întreţinere între soţi

 Această obligaţie este prioritară faţă de celelate obligaţii de întreţinere enumerate imperativ

B) Raporturi cu privire la bunurile soţilor au cea mai mare pondere în ansamblul relaţiilor patrimoniale dintre soţi.

Raporturile dintre soţi sau dintre soţi şi terţi, cu privire la bunurile soţilor alcătuiesc regimul juridic al bunurilor soţilor, numit regim matrimonial.

Potrivit prevederilor codului familiei, bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei sunt cârmuite de regimul comunităţii de bunuri „Bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, orice conveţie contrară fiind lovită de nulitate absolută”.

În literatura juridică, comunitatea matrimonială a soţilor a fost consacrată prin noţiunea de proprietatea comună în devălmăşie.

Bunurile soţilor

Categoriile de bunuri ale soţilor. Există două categorii de bunuri în patrimoniul soţilor şi anume: bunuri comune ambilor soţi  şi bunuri propii fiecăruia din soţi.

 

Bunurile comune ale soţilor.

Bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor. Calitatea de bun comun nu trebuie dovedită. Două condiţii pe care trebuie să le îndeplinească, cumulativ, un bun pentru a fi calificat ca fiind comun al ambilor soţi:

1) Bunul să fi fost dobândit de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei;

2) Bunul să nu facă parte din categoria bunurilor proprii unuia dintre soţi.

Bunurile calificate drept proprii ale fiecăruia dintre soţi. Enumerarea categoriilor de bunuri proprii are caracter limitativ şi este de strictă interpretare. Criteriile avute în vedere de legiuitor în determinarea bunurilor prorpii sunt: momentul dobândirii în raport cu data încheierii căsătoriei; legătura bunului cu persoana soţului; subrogaţia reală; criteriul afectaţiunii.

 

Bunurile proprii.

1) Bunurile dobândite înainte de încheierea căsătorie;

2) Bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moştenire, legat sau donaţie, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune;

3) Bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării  profesiunii unuia dintre soţi. Caracterul de bunuri proprii este conferit acelor categorii de bunuri datorită afectaţiunii lor uzului personal sau profesional al unuia sau altuia dintre soţi.

Bunurile de uz personal: bunul trebuie să aibă destinaţia uzului personalşi să fie efectiv folosit de unul dintre soţi.

Bunurile destinate exercitării profesiei sunt acele bunuri carte potrivit naturii şi afectaţiunii lor, servesc în mod efectiv uzului profesional al unuia dintre soţi.

4) Bunurile dobândite cu titlu de premii sau recompensă, manuscrisele literare sau ştiinţifice, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii sau inovaţii, precum şi alte asemenea bunuri. Aceste bunuri sunt proprii datorită aportului exclusiv sau calităţilor intelectuale deosebite ale unuia dintre soţi, care le-a obţinut sau le-a creat; premiul reprezintă răsplata ocazională pentru eforturi remarcabile; recompensa este bun propriu dacă s-a acordat în mod excepţional, pentru merite deosebite.

5) Indemnizaţia de asigurare sau despăgubire pentru pagubele pricinuite persoanei. Sumele obţinute cu acest titlu de unul dintre soţi sunt bunuri proprii ale acestuia, indiferent dacă provin dintr-o asigurare contractuală sau prin efectul legii.

6) Valoarea ce reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare. Această categorie are la bază principiul subrogaţiei reale cu titlu universal.

Dovada bunurilor soţilor

1. Dovada bunurilor comune. Potrivit prevederilor, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune, calitate care nu trebuie dovedită. Acest text de lege instituie o prezumţie de comunitate în privinţa bunurilor dobândite de soţi în timpul căsătoriei.

Prezumţia de comunitate a bunurilor soţilor este o prezumţie relativă şi legală, care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă. Celui care contestă comunitatea unui bun îi revine sarcina de a proba că bunul este propriu. Beneficiul poate fi invocat atât de soţi, cât şi de terţii interesaţi, de regulă creditorii comuni ai soţilor.

2. Dovada bunurilor proprii

- „dovada că un bun este propriu se va putea face între soţi prin orice mijloc de probă”.

Dovada calităţii de bun propriu a bunului dobândit prin acte juridice derogă de la dreptul comun sub următoarele aspecte:

- dovada că un bun este propriu, chiar şi atunci când valoarea lui este mai mare de 250 lei, se va putea face prin orice mijloc de probă, numai dacă forma scrisă a actului juridic este cerută de lege ad protionem. Actele juridice pentru care legea cere forma scrisă ad validitatem nu vor putea fi dovedite decât prin înscrisul respectiv. Nerespectarea formei cerute de lege atrage nulitatea absolută a actului juridic respectiv şi deci, condiţia dobândirii  valabile a bunului de către unul dintre soţi nu e îndeplinită.

- dacă părţile deţin un înscris cerut ad probationem, dovada cu  martori poate fi primită împotriva şi peste cuprinsul înscrisului doveditor al actului juridic.

- mărturisirea extrajudiciară orală este acceptată ca mijloc de probă în toate cazurile în care dovada cu martori este admisă. În ceea ce priveşte mărturisirea judiciară este admisibilă numai când constituie un fapt probator, fapt material care din moment ce a fost dovedit printr-un mix de probe, este folosit la rândul lui pentru a dovedi o împrejurare determinantă în soluţionarea pricinii.

Mărturisirea este inadmisibilă atunci când este de natură să ducă la pierderea unui drept sau la decăderea dintr-un drept asupra căruia autorul ei nu poate face tranzacţie, prin urmare, renunţarea la beneficiul comunităţii este lovită de nulitate absolută. Mărturisirea ca mijloc de probă este lăsată la aprecierea instanţei.

În ceea ce priveşte condiţiile procedurale de administrare a probelor nu se derogă de la dispoziţiile art.189 Cod de procedură civilă, în sensul că un soţ nu poate dovedi calitatea de bun propriu cu martori care să fie rude sau afini până la gradul al 3-lea inclusiv.

În raporturile dintre soţi şi terţi, dovada calităţii de bun propriu se face diferit, după cum este vorba de căsătorii încheiate anterior sau ulterior punerii în aplicare.

Sunt terţi acele persoane care nu se află în nici un raport juridic cu soţii, succesorii cu titlu particular ai soţilor, creditorii chirografari care invocă un drept propriu (dreptul de solicita revocarea actelor încheiate în fraudă prin promovarea acţiunii pauliene).

Dovada calităţii de bun propriu se poate face faţă de terţ prin orice mijloc de probă. Bunurile dobândite ulterior, chiar în cazul căsătoriei anterioare datei de 1 februarie sunt supuse regulilor de drept comun, întrucât se prezumă că soţii au cunoscut regimul matrimonial instituit. În cazul căsătoriei încheiate după data intrării în vigoare, dovada calităţii de bun propriu se face în condiţiile dreptului comun.

Terţele persoane, în raporturile dintre ele şi în raporturile cu soţii, vor putea face dovada calităţii de bun propriu prin orice mijloace de probă, întrucât ele nu posedă înscrisurile pe care soţii le-au întocmit în acest sens.

Vizualizati pachetul complet de servicii accesand pagina: Avocat Divort Iasi - Dreptul Familiei.