Anulare decizie emisa de ANRP

Decizia civila nr. 310/CA/16.03.2015

Potrivit prevederilor art.696 si art.697 Cod civil din 1864 (aplicabil in cauza de fata in raport de data deschiderii succesiunilor), renuntarea la succesiune este actul juridic unilateral, expres si solemn, care desfiinteaza cu efect retroactiv vocatia succesorala a succesibilului, acesta devenind strain de succesiune, cu consecinta de a nu beneficia de nici un drept succesoral.

intrucat renuntarea la mostenire este un act juridic indivizibil, succesibilul nu poate renunta in parte la dreptul sau succesoral pentru a accepta restul mostenirii.

Asadar, numita [...], renuntand expres la succesiunea autorilor sai, a pierdut retroactiv calitatea de mostenitor, calitate ceruta expres de Legea nr.9/1998 si explicitata prin H.G. nr. 753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice.

inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite - in cadrul Deciziei nr. XI din 5 februarie 2007, data in recursul in interesul legii, a stabilit ca beneficiaza de dreptul de mostenire, in temeiul art.13 alin.(2) din Legea nr. 18/1991, in sensul repunerii in termenul de acceptare a succesiunii, numai mostenitorii care nu au acceptat-o in termenul prevazut de lege, iar nu si cei care au renuntat la succesiune.

Chiar daca decizia mentionata are in vedere o alta situatie juridica, dar care vizeaza tot o lege reparatorie, avand in vedere principiul potrivit caruia „ unde se aplica acelasi rationament, se aplica aceeasi solutie ” (ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet), pentru identitate de ratiune, rezulta ca renuntarea la succesiune inlatura posibilitatea succesibilului, care nu a mai devenit succesor, sa beneficieze de prevederile Legii nr. 9/1998.

Legea nr. 9/1998 H.G. nr. 753/1998 Art. 696 si art 697 C. civil din 1864 Art. 13 alin. (2) din Legea nr.18/1991 Decizia ICCJ nr.XI din 5 februarie 2007

1. Prin sentinta civila nr.2320/14.10.2014,
   Tribunalul Constanta a respins actiunea promovata de reclamantul [...] in contradictoriu cu parata Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, ca nefondata.

A luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Prima instanta a fost investita cu cererea de chemare in judecata formulata de reclamant la data de 02 iulie 2014, prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr.1398/26.05.2014 emisa de A.N.R.P., de validare a Hotararii nr.6366/2010 emis[ de Comisia Judeteana pentru Aplicarea Legii nr.9/1998.

2. Impotriva acestei hotarari judecatoresti
   a declarat recurs reclamantul
   [...], care a sustinut motivul de nelegalitate prevazut de art.488 pct.8 NCPC, astfel:

Instanta de judecata nu a luat act de faptul ca numita [...] nu a acceptat succesiunea in termenul de repunere a succesiunii de 18 luni instituit de Legea nr.9/1998, in sensul in care nu a formulat personal, nemijlocit, cererea privind acordarea de despagubiri pentru bunurile autoarei [...].

Potrivit recurentului, instanta nu a avut in vedere Decizia ICCJ nr. XI/2007, care a statuat asupra repunerii in termenul de acceptare a succesiunii a succesibililor care au renuntat la

succesiune, in vederea aplicarii art.13 din Legea nr.18/1991, cauza de fata fiind una similara, avand in vedere ca si Legea nr. 18/1991 are caracter reparatoriu.

Sunt redate considerentele avute in vedere de Inalta Curte de Casatie si Justitie in decizia mentionata, privind efectele renuntarii la succesiune asupra cererilor formulate in baza legii de reparatie de catre un mostenitor renuntator.

In concluzie, se solicita admiterea recursului, casarea hotararii primei instante, cu consecinta admiterii cererii de chemare in judecata.

3. La data de 22.01.2015, recurentul reclamant [...] a formulat cerere privind
   sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept,
   in sensul de a stabili daca mostenitorii care au renuntat la mostenire mai beneficiaza de termenul special de 18 luni de repunere in termenul de acceptare a succesiunii instituit de Legea nr.9/1998, apreciind ca sunt indeplinite cumulativ prevederile art.519 NCPC.

In urma verificarii cererii recurentului in raport cu dispozitiile art.519 NCPC, instanta de recurs constata urmatoarele:

Potrivit art.519 NCPC, „daca, in cursul judecatii, un complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, investit cu solutionarea cauzei in ultima instanta, constatand ca o chestiune de drept, de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei respective, este noua si asupra acesteia Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a statuat si nici nu face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, va putea solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizata.

Conform prevederilor art.520 alin.(1), „Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie se face de catre completul de judecata dupa dezbateri contradictorii, daca sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 519, prin incheiere care nu este supusa niciunei cai de atac”.

Potrivit jurisprudentei Inaltei Curti, dispozitiile art. 519 NCPC instituie o serie de conditii de admisibilitate a sesizarii Inaltei Curti in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conditii care trebuie sa fie intrunite in mod cumulativ, astfel:

• existenta unei cauze aflate in curs de judecata;
• instanta care sesizeaza Inalta Curte de Casatie si Justitie sa judece cauza in ultima instanta;
• cauza care face obiectul judecatii sa se afle in competenta legala a unui complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului investit sa solutioneze cauza;
• solutionarea pe fond a cauzei in curs de judecata sa depinda de chestiunea de drept a carei lamurire se cere;
• chestiunea de drept a carei lamurire se cere sa fie noua;
• chestiunea de drept nu a facut obiectul statuarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie si nici obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare.

Apreciem ca in cauza nu este indeplinita cerinta ca
solutionarea pe fond a cauzei in curs de judecata sa depinda de chestiunea de drept a carei lamurire se cere,
din perspectiva modalitatii in care recurentul a inteles sa se raporteze la prevederile art.4 alin.(1) din Legea nr.9/1998, considerate a repune in termenul de acceptare a succesiunii pe mostenitorii care formuleaza cererea in termenul de 18 luni de la data intrarii in vigoare a legii.

Astfel, potrivit art. 4 alin.(1) din Legea nr.18/1991, „In
termen de 18 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, persoanele indreptatite la compensatii, fostii proprietari sau mostenitorii acestora, vor depune in acest sens cereri insotite de acte doveditoare la comisia judeteana sau a municipiului Bucuresti pentru aplicarea legii”.

In H.G. nr.753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, art. 3 prevede urmatoarele: „ (1) Mostenitorii legali sunt cei definiti astfel de legea civila.

2. Mostenitorii care nu poseda certificat de mostenitor pot face dovada vocatiei de mostenitor cu acte de stare civila: certificatul de deces al proprietarului, certificatul de nastere si certificatul de casatorie ale mostenitorului”.

Acestea sunt dispozitiile legale care reglementeaza dreptul mostenitorilor fostilor proprietari, cetateni romani prejudiciati in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, la acordarea de compensatii in baza Legii nr.9/1998.

Prevederile acestei legi reparatorii nu cuprind dispozitii referitoare la repunerea in termenul de acceptare a succesiunii, astfel cum s-a procedat in cazul Legii nr.18/1991, care in art.13 alin.(2) prevede ca „mostenitorii care nu-si pot dovedi aceasta calitate, intrucat terenurile nu s-au gasit in circuitul civil, sunt socotiti repusi de drept in termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au apartinut autorului lor. Ei sunt considerati ca au acceptat mostenirea prin cererea pe care o fac comisiei” sau in cazul Legii nr.10/2001, care in art.4 arata urmatoarele: „(2) De prevederile prezentei legi beneficiaza si mostenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice indreptatite.

3. Succesibilii care, dupa data de 6 martie 1945, nu au acceptat mostenirea sunt repusi de drept in termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a caror restituire se solicita in temeiul prezentei legi”.

Termenul de 18 luni reglementat de art. 4 alin.(1) din Legea nr.9/1998 este un termen in care persoanele indreptatite la compensatii pot formula cereri insotite de acte doveditoare la comisia judeteana sau a municipiului Bucuresti pentru aplicarea legii, textul de lege fiind clar in acest sens.

A interpreta prevederile art. 4 alin.(1) din Legea nr.9/1998, in sensul ca formularea cererii de acordare a compensatiilor in termenul de 18 luni de la data intrarii in vigoare a legii are efect de repunere in termenul de acceptare a succesiunii, inseamna a adauga la lege, ceea ce nu este permis.

In consecinta, a stabili daca mostenitorii care au renuntat la mostenire mai beneficiaza de termenul special de 18 luni de repunere in termenul de acceptare a succesiunii instituit de Legea nr.9/1998 nu reprezinta o chestiune de drept de care sa depinda solutionarea in fond a cauzei, astfel ca cererea de sesizare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie va fi respinsa pentru neindeplinirea cumulativa a conditiilor de admisibilitate prevazute de art.519 NCPC.

4. Din analiza hotararii recurate in raport de criticile formulate, Curtea de Apel constata ca
   recursul este fondat,
   pentru urmatoarele argumente:

Prin Decizia nr.1398/26.05.2014, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor a validat Hotararea nr.6366 emisa de Comisia Judeteana Constanta pentru aplicarea Legii nr.9/1998 la data de 08.09.2010, prin care s-a aprobat cererea nr.67/16.02.1998 si s-a propus acordarea compensatiilor banesti numitilor [...] (autorul reclamantului [...] ) si [...], mostenitori ai defunctei [...].

Potrivit actelor de stare civila aflate la dosar, [...] si sotia sa, [...] ( fosta [...] ), fata de care sau aplicat prevederile Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, au avut doi copii: [...], tatal reclamantului [...], si [...] ( casatorita [...] ).

Conform certificatului de mostenitor nr.1082/19.10.1976 eliberat de Notariatul de Stat, mostenirea defunctului [...], decedat la data de 15.03.1954 a fost culeasa de [...]- sotie supravietuitoare si [...] - fiu, iar mostenirea defunctei [...] (fosta [...]), decedata la data de 12.01.1976, a fost culeasa integral de [...] - fiu, fiind straina de succesiune, prin renuntare expresa, [...] - fiica, conform declaratiei autentificate nr.1074/1976.

Potrivit prevederilor art.696 si art.697 C.civil din 1864 (aplicabil in cauza de fata in raport de data deschiderii succesiunilor), renuntarea la succesiune este actul juridic unilateral, expres si solemn, care desfiinteaza cu efect retroactiv vocatia succesorala a succesibilului, acesta devenind strain de succesiune, cu consecinta de a nu beneficia de nici un drept succesoral.

Intrucat renuntarea la mostenire este un act juridic indivizibil, succesibilul nu poate renunta in parte la dreptul sau succesoral pentru a accepta restul mostenirii.

Asadar, numita [...], renuntand expres la succesiunea autorilor sai, a pierdut retroactiv calitatea de mostenitor, calitate ceruta expres de Legea nr.9/1998 si explicitata prin H.G. nr.753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice.

Aspectele juridice aratate au fost avute in vedere si de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite - in cadrul Deciziei nr.XI din 5 februarie 2007, data in recursul in interesul legii, prin care s-a stabilit ca beneficiaza de dreptul de mostenire, in temeiul art.13 alin.(2) din Legea nr.18/1991, in sensul repunerii in termenul de acceptare a succesiunii, numai mostenitorii care nu au acceptat-o in termenul prevazut de lege, iar nu si cei care au renuntat la succesiune.

Chiar daca decizia mentionata are in vedere o alta situatie juridica, dar care vizeaza tot o lege reparatorie, avand in vedere principiul potrivit caruia „unde se aplica acelasi rationament, se aplica aceeasi solutie” (ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet ), apreciem, pentru identitate de ratiune, ca renuntarea la succesiune inlatura posibilitatea succesibilului, care nu a mai devenit succesor, sa beneficieze de prevederile Legii nr. 9/1998.

Interpretarea data de instanta de fond prevederilor art.4 din Legea nr.9/1998 este gresita, pentru argumentele aratate anterior, astfel ca numita [...] nu are calitate de mostenitor, potrivit legii civile, aspect care atrage nelegalitatea Deciziei nr. 1398/26.05.2014 emisa de A.N.R.P.

Apreciind ca motivul de nelegalitate prevazut de art.488 pct.8 NCPC este intemeiat, in baza art.496 alin.(2) si art.498 alin.(1) NCPC, Curtea de Apel va admite recursul, va casa in tot sentinta civila recurata si, rejudecand, va admite actiunea si va anula Decizia nr.1398/26.05.2014.

Judecator redactor Ramona Poppa