Actul juridic civil. Efecte. Principii. 

Principiul forţei obligatorii a actului juridic civil

Principiul forţei obligatorii exprimat şi prin adagiul pacta sunt servanta, este acea regulă de drept potrivit căreia actul juridic civil legal încheiat se impune autorilor (în cazul convenţiilor) sau autorului (în cazul actelor juridice unilaterale) acestuia, întocmai ca legea. Cu alte cuvinte actul juridic este obligatoriu pentru părţi, iar nu facultativ.

Sub aspectul fundamentului acestui principiu se desprind două cerinţe:

- în primul rând necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei  raporturilor juridice generate de acte juridice civile;

- în al doilea rând, imperativul moral al respectării cuvântului dat.

Excepţii

Prin excepţii de la principiul forţei obligatorii desemnăm acele situaţii în care efectele actului juridic civil nu se mai produc aşa cum au dorit părţile, la încheierea lui, ci independent de voinţa părţilor sau a părţii, aceste efecte sunt fie mai restrânse fie mai întinse decât cele stabilite iniţial.

Cazuri de restrângere a forţei obligatorii

Acestea sunt cazurile în care actul juridic civil îşi încetează efectele înainte de termen, datorită unui element al său. Se include în această categorie:

- încetarea contractului de locaţiune datorită pieirii totale sau în cea mai mare parte a lucrului;

- încetarea contractului de mandat datorită decesului, interdicţiei, insolvabilităţii sau falimentului mandantului sau mandatarului;

- încetarea comodatului datorită morţii comodatarului – dacă împrumutul a fost făcut cu luarea în considerare a persoanei acestuia.

Cazuri de extindere a forţei obligatorii

- prorogarea (prelungirea) efectelor actului juridic prin efectul legii;

- prelungirea efectelor actului juridic cu executare succesivă datorită suspendării temporare a executării acestuia pe tot timpul cât durează cauza de suspendare;

Teoria impreviziunii

O altă excepţie a forţei obligatorii o constituie revizuirea efectelor actului juridic din cauza ruperii echilibrului contractual datorită schimbărilor survenite în ceea ce priveşte împrejurările avute în vedere la încheierea actului, ce face posibilă revizuirea judiciară a clauzelor contractuale.

Irevocabilitatea actului juridic civil

Prin irevocabilitatea actului juridic înţelegem faptul că actului juridic bilateral sau multilateral nu I se poate pune capăt numai prin voinţa uneia din părţi, iar actului juridic unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voinţă, în sens contrar, din partea autorului acestuia.

Irevocabilitatea decurge din principiul forţei obligatorii a actului juridic, fiind o consecinţă şi, în acelaşi timp, o garanţie a acestui principiu. Aşa încât acest principiu se bazează pe următoarele cerinţe:

- în primul rând necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei  raporturilor juridice generate de acte juridice civile;

- în al doilea rând, imperativul moral al respectării cuvântului dat.

Exccepţii

Constituie excepţii de la irevocabilitatea actului juridic acele cazuri în care actului juridic bilateral i se poate pune capăt prin voinţa uneia dintre părţi, actului juridic multilateral i se poate pune capăt prin voinţa a două sau mai multe părţi, iar actului juridic unilateral I se poate pune capăt prin voinţa autorului său.

Excepţii de la irevocabilitatea actelor juridice civile bilaterale sau multilaterale:

- revocarea donaţiei între soţi; denunţarea contractului de locaţiune încheiat pe durată nedeterminată;

- încetarea (desfacerea) societăţii civile;

- revocarea contractului de mandat de către mandant şi renunţarea mandatarului la mandat;

- încetarea depozitului la cererea deponentului;

- respingerea unor contracte de către judecătorul sindic;

- încetarea acordului petrolier prin renunţarea din partea titularului acestuia;

- denunţarea de către chiriaş a contractului de închiriere a locuinţei înainte de împlinirea termenului stabilit, cu condiţia notificării prealabile;

- denunţarea contractului de comandă a unei opere viitoare

Excepţii de la irevocabilitatea actelor juridice civile unilaterale:

- legatul;

- retractarea renunţării la moştenire;

- consimţământul părinţilor la adopţia copilului;

- revocarea ofertei înainte de a ajunge la destinatar.

Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil. Noţiunile de parte, terţ şi având-cauză

Prin principiul relativităţii efectelor actului juridic civil desemnăm regula de drept potrivit căreia actul juridic civil produce efecte numai faţă de autorul sau, după caz, autorii lui, fără a putea să profite ori să dăuneze altor persoane.

Justificarea principiului se regăseşte în două idei de bază:

- natura voliţională a actului juridic ce impune ca nimeni nu poate deveni debitor sau creditor fără voia sa;

- soluţia contrară acestui principiu ar aduce atingere libertăţii persoanei;

Actul juridic civil. Efecte. Principii.

Principiul relativităţii şi opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic

Un act juridic nu poate genera, în principiu, drepturi subiective şi obligaţii pentru un terţ, în schimb drepturile şi obligaţiile părţilor actului juridic trebuie respectate şi de către terţi.

Opozabilitatea actului juridic faţă de terţi înseamnă dreptul părţii de a invoca acel act juridic împotriva terţului care ar ridica pretenţii în legătură cu un drept subiectiv, dobândit de parte prin actul juridic respectiv.

Doctrina şi practica judiciară mai foloseşte noţiunile de opozabilitate sau inopozabilitate în sensul existenţei dreptului, respectiv lipsa acestuia, de a cere executarea obligaţiei sau obligaţiilor la care actul a dat naştere, de către părţi sau succesorii acestora.

Din punctul de vedere al terţilor, atunci când se pune problema opozabilităţii, actul juridic apare ca un fapt juridic stricto sensu.

Noţiunea de parte

Prin parte se înţelege persoana care încheie actul juridic, personal sau prin reprezentare, şi faţă de care se produc efectele actului respectiv.

Altfel spus, părţile reprezintă acea categorie de persoane faţă de care actul juridic civil îşi produce efectele în temeiul principiului relativităţii.

Noţiunea de terţ

Terţii sunt persoanele străine de un act juridic civil care nu au participat nici direct şi nici prin reprezentare la încheierea acestuia.

Noţiunea de având-cauză

Având-cauză este persoana care, deşi nu a participat la încheierea actului, totuşi suportă efectele acestuia, datorită legăturii ei juridice cu părţile actului

De regulă se apreciază că există trei categorii de avânzi-cauză: succesorii universali şi cu titlu universal, succesorii cu titlu particular şi creditorii chirografari.

Succesor universal este acea persoană care dobândeşte un patrimoniu, adică o universalitate; ex: cazul moştenitorului legal unic, al legatarului universal, persoana juridică ce dobândeşte un patrimoniu prin fuziune sau absorbţie.

Succesor cu titlu universal este acea persoană care dobândeşte o fracţiune dintr-un patrimoniu; ex: moştenitorii legali, legatarul  sau legatarii cu titlu universal, persoana juridică ce dobândeşte o parte din patrimoniul persoanei juridice divizate.

Succesor cu titlu particular este persoana care dobândeşte numai un bun sau un drept. Acesta are calitatea de având cauza dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

- să fie vorba de drepturi şi obligaţii legate de dreptul subiectiv dobândit;

- să fie vorba de acte juridice anterioare, ale autorului său, referitoare la acelaşi drept sau bun;

- să fi fost respectate formalităţile de publicitate prevăzute de lege sau înscrisul să fi dobândit dată certă.

Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu au o garanţie reală care să le asigure realizarea creanţei pe care o au împotriva debitorului lor (gaj, ipotecă, privilegiu) ci numai un drept de gaj general asupra bunurilor prezente şi viitoare ale debitorului lor.

Mai multe informatii despre serviciile noastre gasesti pe pagina Cabinet Avocat Iasi.