Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Respingere. Lipsa indicării duratei pedepsei complementare

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri speciale.

Indice alfabetic: Proceduri speciale. Acord de recunoaştere a vinovăţiei Temei de drept: art. 478 şi urm. Cod de procedură penală.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este supus cenzurii instanţei, care verifică atât îndeplinirea condiţiilor de fond cât şi a celor de formă, cât şi temeinicia acordului, aspect ce se desprinde din coroborarea art. 484 Cod de procedură penală şi art. 485 Cod de procedură penală (acesta din urmă făcând referire expresă atât la verificarea condiţiilor prevăzute de art. 480 Cod de procedură penală - art. 482 Cod de procedură penală, cât şi la „ blândeţea ” soluţiei cu privire la care s-a ajuns la un acord, raportat la gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului).

Prin urmare, soluţia respingerii acordului de recunoaştere a vinovăţiei poate avea la bază fie motive de nelegalitate (nerespectarea prevederilor art. 480 Cod de procedură penală - art. 482 Cod de procedură penală sau soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nelegală), fie motive de netemeinicie (soluţia agreată este prea blândă raportat la gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului).

Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală si pentru cauze cu minori, Decizia penală nr.

528/10.07.2018

Prin sentinţa penală nr. 51/20.02.2018, pronunţată de Judecătoria Bârlad, s-au dispus următoarele:

„În baza art. 485 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală, respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad la data de 13.11.2017 cu inculpatul X., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de colectare, deţinere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, faptă asimilată infracţiunii de contrabanda, prev. de art. 270 alin. (3) cu ref. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal obiect al cauzei penale nr. 6866/P/2016 şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

În temeiul art. 485 alin. (4) ref. art. 399 alin. (1) rap. art. 241 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală constată încetată de drept măsura controlului judiciar a inculpatului X”.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul fondului a reţinut că, în raport de conţinutul concret al acordului de recunoaştere a vinovăţiei cu care a fost învestită în prezenta cauză, dar şi de actele dosarului de urmărire penală ataşat acordului, acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu a fost întocmit cu respectarea condiţiilor cerute de art. 482 Cod procedură penală, în concret nu s-a indicat în mod complet încadrarea juridică dată faptei şi valorificată în cuantumul pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei cuprinde încadrarea juridică a faptei, încadrare juridică însuşită de inculpat în momentul în care încheie acordul de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorul.

Astfel, deşi în cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei s-a reţinut circumstanţa atenuantă legală prev. de art. 75 alin. 1 lit. d) Cod penal făcând aplicarea efectului ei, în sensul de reducere cu o treime a limitelor speciale prevăzute de lege conform art. 76 Cod penal, această circumstanţă atenuantă nu se regăseşte în dispozitivul de condamnare.

În aceste condiţii, din interpretarea dispoziţiilor legale, rezultă cu claritate că instanţa nu poate admite un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu o încadrare juridică incompletă, deoarece obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei este tocmai recunoaşterea vinovăţiei şi acceptarea încadrării juridice. Aceste dispoziţii legale vin să confirme că, în cazul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, instanţa este chemată numai să consfinţească înţelegerea dintre procuror şi inculpat referitoare la încadrarea juridică (acceptată de inculpat în momentul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorul), fără ca instanţa să poată cenzura sau modifica încadrarea juridică menţionată în acordul de recunoaştere a vinovăţiei. De altfel, o asemenea cenzură ar fi greu de realizat din moment ce în acordul de recunoaştere a vinovăţiei se stabileşte pedeapsa şi forma de executare, aşa cum s-a stabilit în acordul în discuţie, respectiv 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Aşadar, instanţa stabileşte că aplicarea efectelor circumstanţei atenuante legale în condiţiile în care nu a fost menţionată în încadrarea juridică din cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei determinată ca pedeapsa stabilită de 2 ani şi 4 luni să fie nelegală.

Împotriva sentinţei penale nr. 51 din 20.02.2018 pronunţată de Judecătoria Bârlad, a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, apreciind că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

Potrivit art. 479 Cod de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.

Conţinutul sintagmei încadrare juridică cu care operează art. 479 Cod de procedură penală trebuie acceptat în sensul său larg, care se referă nu numai la stabilirea corespondenţei dintre faptă şi norma cuprinsă în textul de lege care incriminează infracţiunea în forma sa tipică, ci are în vedere corespondenţa dintre faptă şi totalitatea normelor care-i determină caracterizarea juridică, fiind obligatorie menţionarea textelor de lege care reglementează tentativa, complicitatea, forma continuată, concursul de infracţiuni sau recidiva.

În literatura juridică de specialitate, s-a susţinut că încadrarea juridică sau legală a faptei înseamnă corespondenţa dintre fapta materială şi norma sau normele legale ce i se aplică. Operaţia juridică a încadrării are drept scop găsirea acelui raport exact dintre faptă şi norma care constituie încadrarea legală. Încadrarea juridică a faptei se referă numai la corespondenţa dintre faptă şi norma cuprinsă în textul de lege, care incriminează infracţiunea respectivă, ci se referă la totalitatea normelor care-i determină caracterizarea juridică. Aceasta caracterizare poate cuprinde texte din partea specială a Codului penal care indică infracţiunea şi eventual o formă agravată dar poate cuprinde şi texte din partea specială.

În sensul celor menţionate, încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi care a format obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei este corectă: art. 270 alin. 3 cu ref. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

Aşa cum rezultă din prevederile art. 479 Cod de procedură penală, obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei îl constituie, printre altele, acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Folosirea de către legiuitor a sintagmei acceptarea încadrării juridice este incompatibilă cu purtarea unui proces de negociere între procuror şi inculpat, sub acest aspect inculpatul fiind obligat să accepte încadrarea propusă de procuror, încadrare juridică ce a fost deja stabilită prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.

Conform literaturii de specialitate, încadrarea juridică nu poate face obiectul negocierii între inculpat şi procuror, aceasta fiind stabilită prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, respectiv, în ordonanţa de schimbare a încadrării juridice a faptei dispusă ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale, prin urmare, raportarea se va face la încadrarea juridică dată faptei în momentul încheierii acordului de recunoaşterea a vinovăţiei, respectând exigenţele menţionate mai sus.

În condiţiile în care plata prejudiciului de către inculpat prin săvârşirea infracţiunii a fost făcută după punerea în mişcare a acţiunii penale, negocierea şi reţinerea circumstanţei atenuante a fost făcută direct prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procedeu care nu este interzis de către norma penală.

Astfel, prin decizia nr. 1493/2000 Curtea Supremă de Justiţie a stabilit că aplicarea circumstanţelor atenuante şi agravante ţine de individualizarea pedepselor, iar nu de încadrarea juridică a faptei; individualizarea pedepsei reprezintă o chestiune de drept diferită de cea referitoare la greşita încadrare juridică.

În aceeaşi ordine de idei, reţinerea unor circumstanţe atenuante sau agravante nu determină o schimbare a încadrării juridice a faptei, în acest pronunţându-se fosta instanţă supremă (dec. nr. 3679/2003), în care s-a statuat că în cazul în care reţine existenţa provocării sau a altor circumstanţe atenuante sau agravante nereţinute în rechizitoriu sau în hotărârea supusă căii de atac ori înlătură aplicarea acestora, instanţa nu face aplicarea art. 334 Cod procedură penală, deoarece în atare caz, prin aplicarea sau înlăturarea circumstanţelor nu se schimbă încadrarea juridică, aceasta rămânând cea prevăzută in partea specială a Codului penal sau in alte legi speciale.

Prin decizia penală nr. 528/10.07.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, a fost respins ca nefondat apelul formulat de procuror.

Au fost avute în vedere următoarele: „acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o procedură specială care constă în încheierea unei înţelegeri între acuzare şi apărare cu privire la sancţiunea ce urmează a fi aplicată inculpatului, numai în cazul în care sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 478 Cod de procedură penală - art. 480 Cod de procedură penală.

Acest acord este supus cenzurii instanţei, care verifică atât îndeplinirea condiţiilor de fond cât şi a celor de formă, cât şi temeinicia acordului, aspect ce se desprinde din coroborarea art. 484 Cod de procedură penală şi art. 485 Cod de procedură penală (acesta din urmă făcând referire expresă atât la verificarea condiţiilor prevăzute de art. 480 Cod de procedură penală - art. 482 Cod de procedură penală, cât şi la „blândeţea” soluţiei cu privire la care s-a ajuns la un acord, raportat la gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului).

Prin urmare, soluţia respingerii acordului de recunoaştere a vinovăţiei poate avea la bază fie motive de nelegalitate (nerespectarea prevederilor art. 480 Cod de procedură penală - art. 482 Cod de procedură penală sau soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nelegală) fie motive de netemeinicie (soluţia agreată este prea blândă raportat la gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului).

Potrivit art. 478 Cod de procedură penală şi art. 480 Cod de procedură penală - art. 482 Cod de procedură penală, pentru încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei trebuie îndeplinite următoarele condiţii: să fi fost pusă în mişcare acţiunea penală; inculpatul cu care se încheie acordul să fie asistat juridic de un avocat ales sau desemnat din oficiu; legea să prevadă pentru infracţiunea pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală numai pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de până la 15 ani alternativ sau nu cu pedeapsa amenzii; din probele administrate în cursul urmăririi penale să rezulte suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului; să existe avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior prin care acesta să fie de acord cu limitele acordului; procurorul de caz şi inculpatul să agreeze obiectul acordului.

Cu privire la criticile formulate de procuror, Curtea arată că pedeapsa prevăzută în acord trebuie să fie rezultatul aplicării tuturor instituţiilor incidente în stabilirea cuantumului său (după caz, concurs de infracţiuni, recidivă, pluralitate intermediară, reţinerea unor circumstanţe atenuante sau agravante dintre cele legale sau orice alte cauze de reducere a pedepsei, stabilirea cuantumului sporului de pedeapsă - atunci când este facultativ, iar, dacă este cazul, determinarea legii penale mai favorabile), astfel încât inculpatul să cunoască, în final, ce pedeapsă va avea efectiv de executat.

Raportat la modificările operate prin O.U.G. nr. 18/2016, întrucât nu mai există posibilitatea ca instanţa să pronunţe o pedeapsă (soluţie) mai uşoară decât cea stabilită prin acord, Curtea apreciază, în acord cu opinia exprimată în doctrina judiciară (G. Bodoroncea în M. Udroiu (coord.), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, Ed. CH Beck, Bucureşti, p.1917) că procurorul trebuie să reţină şi circumstanţa atenuantă judiciară şi să îi dea semnificaţie în planul pedepsei, în sensul reducerii cu o treime a limitelor pedepsei între care operează negocierea. Dacă instanţa va valida circumstanţa atenuantă, va valida şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei. În caz contrar, acesta urmează să fie respins.

În cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei din 13.11.2017, se menţionează expres că „având în vedere faptul că inculpatul X. pe timpul urmăririi penale a achitat prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, urmează să se reţină circumstanţa atenuantă prev. de art. 75 alin. 1 lit. d) Cod penal”. De altfel, cuantumul pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare nu este legal posibil decât prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor art. 75 alin. 1 lit. d) Cod penal şi art. 480 alin. 4 Cod de procedură penală.

Curtea constată însă că, în cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei, nu este menţionată durata pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal.

Or, negocierea pedepsei complementare vizează nu doar felul acesteia, cât şi cuantumul său, fiind o lipsă care nu se poate acoperi nici în faţa instanţei de fond, în procedura remediu, şi cu atât mai mult în faţa instanţei de control judiciar.

Acoperirea omisiunilor în procedura remediu nu presupune suplinirea carenţelor actului de sesizare cu privire la elemente care ar fi trebuit să rezulte în urma procesului de negociere (de exemplu: omisiunea stabilirii cuantumului pedepsei închisorii, deşi s-a căzut de acord asupra unei soluţii de amânare a aplicării pedepsei; neindicarea duratei pedepsei complementare sau a conţinutului acesteia; omisiuni cu privire la numărul de zile de muncă în folosul comunităţii) sau înlăturarea unor elemente de nelegalitate constatate în legătură cu obiectul procesului de negociere (de exemplu, stabilirea unei pedepse sau modalităţi de executare a pedepsei în mod nelegal); aşadar, pot fi suplinite numai carenţele de formă autonome de sfera şi esenţa obiectului negocierii şi care nu afectează aptitudinea funcţională a actului de sesizare.